Bătrânețea și stările de nervozitate

27 octombrie 2019 Redacția Promedica24
Evaluați articolul

Stările de nervozitate nu iartă pe nimeni. Anxietatea, stresul, neliniștea și insomnia sunt simțite de toți oamenii, însă seniorii le fac față mai greu. De aceea, este important pentru o îngrijitoare de seniori să știe care sunt cauzele care declanșează aceste stări, ce efecte au asupra organismului și, cel mai important, cum să le controleze deoarece pot avea efecte grave asupra stării de sănătate a persoanei îngrijite și nu numai.

Înțelegerea stărilor de nervozitate

Nu fiecare persoană reacționează la fel în situațiile stresante. Unele pot fi tăcute și se pot retrage în tristețe, altele se manifestă agresiv. În cazul seniorilor care suferă de afecțiuni degenerative ale creierului, cea de-a doua situație este mai des întâlnită deoarece aceștia nu mai sunt conștienți de ceea ce simt și nu mai pot să își tempereze emoțiile, care vin toate în același timp. Chiar și seniorii ce nu suferă de astfel de afecțiuni fac greu față valului de emoții, iritabilitatea fiind de înțeles atunci când vârsta aduce atâtea schimbări.

Înainte de a se enerva și ea, îngrijitoarea de seniori ar trebui să se întrebe: Eu cum m-aș simți dacă aș fi în locul lui?

Bătrânețea înseamnă suferință, înseamnă pierderea energiei, relațiilor și abilităților de altădată. Înseamnă boli care te țin la pat, care au nevoie de tratamente peste tratamente și mai înseamnă ceva – singurătate. Aceasta din urmă schimbă mult mentalitatea seniorului și, atunci când o nouă persoană pătrunde în viața lui, este normal să apară dispute, neplăceri și certuri. Vârstnicii, deși au nevoie de companie, au destule probleme în ceea ce privește comunicarea, în mare parte din cauza neîncrederii.

Înainte de a-și pierde cumpătul, îngrijitoarea trebuie să înțeleagă cum e să fii bătrân. Apoi, ea trebuie să ia în calcul și afecțiunile de care persoana îngrijită suferă deoarece și acestea au un rol important în declanșarea stărilor de nervozitate.

Și totuși, ce cauzează stările de nervozitate?

Nervozitatea poate fi declanșată de diverși factori. Ea poate fi asociată cu diverse tulburări psihice, abuz de substanțe, boli cronice sau efecte secundare ale unor medicamente utilizate.

Dintre cele mai întâlnite cauze se pot menționa:

  • Depresia;
  • Tulburările de anxietate;
  • Schizofrenia;
  • Demența;
  • Tumorile cerebrale;
  • Accidentul vascular cerebral;
  • Bolile acute sau cronice.

De asemenea, seniorii pot deveni nervoși și dacă îngrijitoarea manifestă milă față de problemele lor, dacă li se încalcă intimitatea, dacă tonul folosit este prea ridicat și poruncitor sau dacă încep să creadă că locul lor a fost invadat de un străin.

Este important ca afecțiunile să fie privite cu înțelegere, nu cu milă, deoarece seniorii nu vor să li se reamintească mereu că sunt la finalul vieții. Limbajul trebuie să fie simplu și clar, un ton cald și calm fiind extrem de util mai ales atunci când se vorbește cu un senior mai dificil, iar dacă îngrijitoarea dorește ca pacientul să facă o anumită activitate, un ton poruncitor nu va face altceva decât să îl enerveze mai tare.

Încălcarea intimității este o altă situație ce necesită atenție deosebită. Deoarece vârstnicii sunt majoritatea bolnavi, îngrijirea corporală poate da de furcă îngrijitoarei. De aceea, înainte de efectuarea oricărei activități, este recomandat ca aceasta să explice în detaliu pașii ce urmează a fi făcuți. Nici lucrurile personale ale pacientului nu trebuie să fie folosite fără acordul acestuia sau al aparținătorului, seniorul fiind mult mai liniștit dacă încă se consideră stăpân și apt de a da permisiunea.

Cum se manifestă nervozitatea?

La întrebarea aceasta credem că putem răspunde ușor însă, dincolo de ceea ce vedem, se petrec numeroase lucruri. Corpul uman are un răspuns puternic la aceste stări de iritabilitate, tradus prin tensiuni musculare, tulburări de respirație și stare generală rea.

Stresul declanșează o producție accelerată de adrenalină și hormoni ce produc o stare de alertă. Aceasta atrage cu sine creșterea nivelului de glicemie în sânge, creșterea ratei cardiace și declinul activității metabolice, iar adrenalina împreună cu cortizolul (hormonul stresului) devin un fel de bombă ce atacă celulele creierului.

Iritabilitatea se poate traduce prin trei etape (reacții):

  1. Răspunsul furios-agitat – adesea este însoțit de o creștere a temperaturii corpului, emoții foarte puternice exteriorizate într-un mod necenzurat și pierderea controlului;
  2. Răspunsul pasiv-depresiv – urmează o perioadă de tăcere, în care emoțiile parcă dispar și există o dorință accentuată de retragere;
  3. Răspunsul inactiv – este ca o paralizie a întregului corp, însoțită de anxietate și zbucium interior.

De ce este important ca îngrijitoarea de seniori să cunoască efectele nervozității?

Stările de nervozitate pot pune viața pacientului în pericol. Ele pot avea urmări grave, cum ar fi:

  • Leziuni ale creierului;
  • Pierderi de memorie și dificultăți de atenție;
  • Comă;
  • Risc crescut de accidentare;
  • Auto vătămare;
  • Violență; 

Deoarece nervozitatea poate fi rezultatul unor boli grave, nu trebuie trecută cu vederea. Toți ne enervăm, însă contează ce intensitate au aceste episoade urâte și cât de frecvente sunt. Dacă îngrijitoarea observă că seniorul este din ce în ce mai des irascibil și se înfurie foarte tare, este indicat să comunice cele observate aparținătorului sau medicului personal al acestuia. Odată descoperită cauza principală a iritabilității, urmarea unui tratament poate îmbunătăți extrem de mult starea pacientului și reduce riscul potențialelor complicații. 

Care sunt metodele de relaxare care ajută în lupta cu nervozitatea?

O îngrijitoare de seniori trebuie să găsească metodele potrivite de relaxare, atât pentru ea, cât și pentru persoana îngrijită. Deși stările de nervozitate par greu de controlat, există câteva tehnici ce le pot atenua și pot să diminueze frecvența.

  • Adu-ți aminte de o imagine plăcută!

O primă metodă, utilă atât pentru senior, cât și pentru îngrijitoare, este cea a vizualizării unui peisaj care provoacă plăcere, care relaxează și oferă o stare de bine. Aceasta presupune ca cel nervos să închidă ochii timp de aproximativ 10 minute și să își reamintească o imagine plăcută, să respire adânc și să se concentreze pe elemente ale acesteia (exemple: un copac, un râu, o floare).

  • Închide ochii și spune o rugăciune!

Această metodă este recomandată în special persoanelor spirituale. La fel ca în cazul de mai sus, persoana va închide ochii și va petrece câteva momente în liniște și rugăciune, înlăturând orice gând negativ.

  • Fă puțină mișcare!

Exercițiile fizice au un rol foarte important în crearea unei stări de spirit bune. De aceea, o persoană nervoasă, dacă se poate deplasa, ar trebui să facă o scurtă plimbare în curte sau în jurul clădirii în care locuiește și să încerce câteva exerciții ușoare de yoga. Și dansul pe o melodie preferată este util în acest caz, important este să se opteze pentru forme ușoare de exerciții fizice care să nu ceară depunerea unui efort mare.

  • Puțin masaj nu strică niciodată!

Dacă îngrijitoarea știe regiunile corpului în care se instalează tensiunea produsă de stările de iritabilitate (umeri, cap, gât, mandibulă, mâini sau abdomen), ar trebui să le maseze cu mișcări ușoare. Dacă seniorul este cel nervos, ar putea să îi ceară permisiunea să îi facă un masaj ușor, cel ce vizează zona umeri-gât-cap făcând minuni în ceea ce privește calmarea. Tot aceste zone tensionate pot fi relaxate cu ajutorul unor obiecte călduțe sau cu o baie sau un duș fierbinte.

  • Răsfață-ți simțurile cu parfumul plantelor!

În funcție de preferințele seniorului, se pot alege plante aromatice cu efect relaxant, parfumul emanat fiind un real răsfăț pentru sistemul nervos. Dintre cele mai cunoscute se pot menționa: lavanda, iasomia, busuiocul, mușețelul, ghimbirul, trandafirul și scorțișoara.

  • Atenție la respirație!

Metoda respirației presupune îndreptarea atenției doar pe această acțiune. Astfel, se va inhala aer timp de 3 secunde numărate, se va menține în plămâni 5 secunde și apoi se va expira, numărându-se până la 3 din nou. Procesul se va repeta până când corpul va fi invadat de o stare de liniște și emoțiile încep să poată fi ținute sub control.

În concluzie, o îngrijitoare de seniori ce alege să plece la muncă în străinătate, se va confrunta deseori cu un pacient irascibil, pus pe ceartă. Dumneaei trebuie să înțeleagă că, de cele mai multe ori nu este vina personalității seniorului, ci că boala de care suferă acesta îi oferă aceste trăiri intense, pe care nu le poate înțelege sau controla.