Metode pentru stimularea apetitului la vârstnici

18 noiembrie 2021 Redacția Promedica24
Evaluați articolul

Multe persoane se confruntă cu pierderea apetitului, pe parcursul procesului de îmbătrânire. Acest lucru reprezintă cu adevărat o problemă când se manifestă constant, întrucât vârstnicii au nevoie să se hrănească regulat, pentru a rămâne sănătoși și activi, cât mai mult timp posibil. Multe dintre bolile vârstei a treia sunt o cauză a pierderii apetitului. Boala Alzheimer sau boala Parkinson, afecțiunile tiroidei, cancerul, afecțiunile digestive reprezintă doar câteva dintre motivele pentru care vârstnicii își pierd pofta de mâncare.

Îngrijitoarele de bătrâni pot întâmpina dificultăți, atunci când vine ora mesei pentru senior și se pot confrunta cu refuzul acestuia de a mânca. Este important ca îngrijitoarele să înțeleagă cauzele lipsei poftei de mâncare, să cunoască restricțiile alimentare și recomandările medicului pentru senior și să respecte cerințele familiei. Este dificil de convins un vârstnic fără poftă de mâncare să accepte să mănânce, însă există numeroase metode, pentru ca îngrijitoarele Promedica24 să obțină rezultate pozitive în „lupta” cu un apetit scăzut al bătrânului.

CAUZELE PIERDERII APETITULUI

Bolile și afecțiunile întâlnite în perioada bătrâneții sunt cauza principală a pierderii apetitului, însă există și alte surse ale acestei pierderi. Iată care sunt câteva dintre acestea:

  1. Lipsa activității fizice – mișcarea este foarte importantă, nu doar pentru menținerea oaselor și mușchilor în formă, ci și pentru stimularea apetitului. Odată ce se instalează sedentarismul din diverse motive, pofta de mâncare este tot mai scăzută. Îngrijitoarea poate sugera scurte plimbări ori practicarea diverselor activități fizice, respectând bineînțeles recomandările medicului.
  2. Bolile și afecțiunile
    • Afecțiunile tiroidei – este bine de știut că unele dintre medicamentele utilizate în tratamentul acestor afecțiuni sunt de obicei asociate cu pierderea apetitului. De aceea, dacă îngrijitoarea observă o scădere în apetitul seniorului, poate consulta prospectele medicamentelor utilizate de acesta;
    • Demența și boala Alzheimer – în timp ce aceste boli avansează, se observă o pierdere a poftei de mâncare și, implicit, o pierdere în greutate;
    • Afecțiunile rinichilor și a ficatului – sunt afecțiuni des întâlnite în rândul vârstnicilor, iar una dintre principalele simptome ale acestor afecțiuni este scăderea apetitului;
    • Afecțiunile digestive – balonarea, constipația ori alte boli legate de sistemul digestiv pot reduce drastic apetitul vârstnicilor.
  1. Pierderea gustului și a mirosului – odată cu înaintarea în vârstă, cele două simțuri – gustul și mirosul – se diminuează, iar seniorii își pierd capacitatea de a mai simți aromele, iar mâncarea poate fi neapetisantă. În unele cazuri, vârstnicii devin sensibili la miros, așadar mirosul anumitor preparate le poate produce o stare de greață, deci vor refuza să mănânce. Îngrijitoarea trebuie să se informeze despre ce alimente îi cauzează asemenea stări și să le evite atunci când prepară mesele acestuia;
  2. Dificultăți în masticație sau înghițire – aceste probleme sunt cauzate fie de problemele dentare, fie de operații sau medicamente. Îngrijitoarea trebuie să ceară sfaturile familiei în acest caz, pentru a învăța metodele aplicate de aceasta;
  3. Pierderea independenței – procesul de îmbătrânire aduce cu sine o oarecare pierdere a independenței. Uneori, vârstnicii își pierd abilitatea de a se descurca singuri pentru prepararea hranei sau chiar pentru a mânca de unii singuri. Promedica24 recomandă îngrijitoarelor să ajute seniorul să se hrănească, fără a-l face pe acesta să se simtă inconfortabil din cauza dependenței.
  4. Depresia – cauza menționată anterior este una dintre sursele apariției depresiei în rândul seniorilor. Studiile arată că această boală afectează 1 din 10 vârstnici și vine adesea cu pierderea apetitului. Așadar, dacă aveți cunoștință de faptul că seniorul suferă de depresie, este recomandat să luați în considerare și pierderea apetitului.

METODE PENTRU STIMULAREA APETITULUI LA BĂTRÂNI

Odată ce îngrijitoarea observă o scădere a apetitului vârstnicului, este important să cunoască anumite metode de recăpătare a poftei de mâncare, desigur, respectând restricțiile și indicațiile medicului.

  • Programul regulat – respectarea unui program zilnic, atât de activități, cât și de servire a meselor este foarte important în disciplina și condiția vârstnicului. Îngrijitoarea poate stabili împreună cu familia un anumit program de servire a mesei, care trebuie respectat cu strictețe zi de zi. În acest fel, organismul vârstnicului se obișnuiește cu senzația de foame la ore fixe și se va observa o creștere considerabilă a apetitului;
  • Reducerea porțiilor – este recomandat ca bătrânilor să li se servească porții mai mici, dar bogate în nutrienți. Mulți seniori se simt copleșiți atunci când au în față o cantitate mare de alimente. De aceea, în loc de porții mari, Promedica24 recomandă îngrijitoarelor de bătrâni să pregătească preparate ce conțin ingrediente sănătoase, potrivite dietei seniorului și să le servească în porții mai mici. Pentru activarea caloriilor sănătoase, se pot utiliza ingrediente precum ulei de măsline, ouă, brânză, avocado, pește ori unt de arahide;
  • Eliminarea tacâmurilor – slăbirea mușchilor sau diversele afecțiuni specifice bătrâneții pot îngreuna servirea mesei utilizând tacâmurile. Așadar, pentru a elimina frustrarea care apare odată cu conștientizarea pierderii acestei abilități, îngrijitoarea poate prepara mâncare care nu necesită utilizarea tacâmurilor, precum bucăți de pui sau de pește pane, legume la cuptor ori pe grătar, chiftele de legume, etc;
  • Evitați discuțiile în contradictoriu – bătrânii pot refuza foarte des o masă și pot fi chiar agresivi sau ursuzi. Însă îngrijitoarea nu trebuie să se simtă jignită și să riposteze. Recomandat este să se evite discuțiile în contradictoriu și forțarea vârstnicului să servească masa exact în acel moment;
  • Servirea mesei, o experiență plăcută – este indicat ca atunci când vine ora mesei, vârstnicul să asocieze acest eveniment cu o experiență plăcută. Promedica24 sfătuiește îngrijitoarele de bătrâni să creez un ambient plăcut, atunci când sosește timpul servirii meselor. Muzica preferată a seniorului în surdină, o așezare armonioasă a mesei și o companie plăcută pot fi de mare ajutor în stimularea apetitului. Îngrijitoarea poate acompania seniorul și poate discuta cu acesta subiectele preferate de el;
  • Posibilitatea de a alege – o metodă eficientă de a stimula apetitul vârstnicului este de a-i oferi acestuia posibilitatea de a alege ce urmează să mănânce. Totodată, este bine ca îngrijitoarea să îl includă și pe acesta în prepararea mesei, astfel încât seniorul să nu se simtă lipsit de control;
  • Gustări ușoare și rapide – mulți vârstnici preferă să mănânce mai puțin și mai des pe timpul zilei, refuzând uneori mesele principale. Pentru aceasta este bine ca îngrijitoarea să aibă tot timpul pregătite diverse gustări sănătoase, astfel încât, atunci când seniorul cere de mâncare, să i se poată oferi ceva, profitând de pofta de mâncare. Rulouri de brânză, iaurt, fructe uscate sau proaspete, biscuiți de ovăz, perle de brânză etc;
  • Milkshake-uri, smoothie-uri și supe – dacă seniorul are dificultăți la masticație, îngrijitoarea îi poate prepara diverse băuturi hrănitoare din alimentele preferate, astfel încât să i se ușureze procesul și să i se stimuleze apetitul seniorului. De asemenea, supele sunt o alternativă foarte bună a preparatelor solide. În plus, acestea sunt foarte hrănitoare și bogate în calorii sănătoase;
  • Limitarea lichidelor în timpul mesei – pentru a stimula apetitul este necesar ca vârstnicul să fie hidratat. Astfel, îngrijitoarea trebuie să urmărească ca acesta să fie mereu hidratat, dar să evite consumarea de lichide a vârstnicului în timpul mesei. Lichidele băute pe parcursul servirii mesei pot reduce senzația de foame, prin producerea senzației de saturație. Îngrijitoarea poate păstra servirea băuturilor după servirea mesei, drept o activitate de relaxare;
  • Profitați de momentele de foame – atunci când seniorul simte nevoia de a mânca, este bine ca îngrijitoarea să profite de acest moment și să îi ofere cât mai rapid o porție de mâncare ori o gustare. Profitați de moment pentru a mai furniza câteva proteine, necesare pentru menținerea sănătății seniorului;
  • Evitați disconfortul cauzat de medicamente – unele medicamente au efecte neplăcute, ce afectează gustul pacientului. Unele pot cauza un gust amar, acru ori o gură uscată. Pentru a evita disconfortul și a crea astfel poftă de mâncare, puteți sugera vârstnicului utilizarea unei gume de mestecat fără zahăr, peria dinților ori folosirea unei ape de gură;
  • Mențineți metodele eficiente – Promedica24 sfătuiește îngrijitoarele să observe și să analizeze ce metode dau rezultate în ceea ce privește stimularea apetitului seniorului și să încerce aplicarea lor constantă. În acest mod, veți afla, pe de-o parte, preferințele vârstnicului, pe de altă parte, lucrurile care îl deranjează și îi scad pofta de mâncare.

Convingerea vârstnicilor care și-au pierdut apetitul să mănânce este o adevărată provocare. Îngrijitoarele de bătrâni în Germania trebuie să fie răbdătoare, creative, să continue să experimenteze metodele de stimulare ale apetitului și să nu se lase descurajate.

Promedica24 recomandă îngrijitoarelor să nu ia personal refuzul seniorului și să nu riposteze față de acesta. Un lucru important este ca îngrijitoarele să țină întotdeauna seama de restricțiile alimentare și nu numai ale seniorului, să respecte indicațiile medicului și să nu se abată de la tratamentul pe care vârstnicul îl urmează, atunci când pun în aplicare metodele recomandate. De asemenea, sfătuirea cu familia este și ea un aspect esențial în oferirea unor servicii de calitate de îngrijire bătrâni în Germania. Metode precum păstrarea unui program regulat al meselor, ambientul plăcut din timpul acestora, mișcarea fizică sau implicarea seniorului în pregătirea preparatelor pot fi de mare ajutor în obținerea unor rezultate pozitive, care vor aduce îngrijitoarei admirația și mulțumirea familiei seniorului.