Dezvoltarea carierei în domeniul medical în Germania. Oportunități și perspective pentru asistenții medicali români

16 aprilie 2024 Redacția Promedica24
Evaluați articolul

Pentru scopul acestui articol ne vom referi la asistenți medicali ca și categorie reprezentativă a personalului medical, dar fără a exclude alte profesii care fac parte din personalul medical precum: infirmiere, moașe, brancardieri, fizioterapeuți, kinetoterapeuți ș.a.m.d.

De ce apar noi oportunități pentru asistenții medicali și personalul medical român, în Germania?

În Germania, scăderea alarmantă a personalului calificat din domeniul sănătății creează o criză din ce în ce mai apăsătoare, mai ales în sectoarele de îngrijire a persoanelor în vârstă și asistență medicală. Îmbătrânirea populației și creșterea nevoilor de îngrijire, au accentuat necesitatea urgentă de personal specializat. Într-adevăr, în ultimii ani, spitalele și alte instituții medicale germane se confruntă cu provocări foarte mari în această direcție. Dar, ce legătură au toate acestea cu asistenții medicali români?

Simplu. În acest context, se deschid oportunități extraordinare pentru asistenții medicali români care doresc să își dezvolte cariera în Germania! Astfel, în calitate de asistent medical generalist, puteți începe cu dreptul și vă puteți aduce contribuția în Germania într-o varietate de moduri esențiale.

Locuri de muncă pentru asistente medicale în Germania

Dar de ce este personalul românesc atât de căutat, în Germania?

Acum este ocazia perfectă și momentul ideal pentru asistenții medicali și personalul medical români, care dorește să lucreze în Germania să pornească la drum și să-și dezvolte întregul potențial profesional.

Iată patru motive principale:

  1. Profesioniștii români în domeniul asistenței medicale sunt cunoscuți pentru pregătirea lor riguroasă și abilitățile lor deosebite, care se ridică la standardele înalte din sistemul de sănătate german.
  2. Schimbările demografice din Germania au generat un deficit tot mai mare de personal de îngrijire calificat. Ca specialist român, puteți acoperi cu succes această lipsă și puteți oferi servicii de calitate, într-un mediu în care cererea pentru îngrijire este în continuă creștere.
  3. Competența și deschiderea interculturală a asistenților medicali români sunt apreciate în mod deosebit într-o societate diversă cum este cea germană. Capacitatea de adaptare rapidă a personalul medical român și abilitatea de a naviga cu succes prin diferitele aspecte culturale și lingvistice este un avantaj considerabil într-un mediu medical multicultural.
  4. Germania recunoaște calificările profesionale ale asistenților medicali români, facilitând astfel o integrare fără probleme în sistemul lor medical. Această recunoaștere a pregătirii și a expertizei personalului medical român înseamnă că puteți accesa oportunități de carieră în mod transparent și eficient.

Pe lângă competența lor profesională și devotamentul pentru îngrijirea pacienților, asistenții medicali români aduc cu ei și o bogată experiență multiculturală și o capacitate de adaptare remarcabilă. Abilitatea lor de a comunica în mai multe limbi și de a îmbina cunoștințele din mai multe culturi medicale îi face extrem de valoroși într-un mediu medical divers precum cel din Germania.

În plus, dedicarea și etica profesională a asistenților medicali români sunt apreciate și căutate într-o piață de muncă unde expertiza și pasiunea pentru îngrijirea sănătății contează enorm.

Așa se face că, în timp ce Germania se confruntă cu provocări semnificative în sistemul său de sănătate, asistenții medicali români au ocazia de a-și valorifica întregul potențial într-un mediu care apreciază și recunoaște munca lor.

Care sunt în mod concret câteva dintre aceste calități esențiale pe care le caută clinicile și instituțiile medicale din Germania?

În domeniul asistenței medicale, există anumite calități de neprețuit care vă pot conduce spre reușita profesională.

Câteva dintre aceste calități de care puteți profita și pe care le puteți valorifica în munca de asistent medical:

  1. Abilitatea de a interacționa cu oamenii și plăcerea de a comunica cu diferite persoane creează o atmosferă pozitivă în mediul de îngrijire.
  2. Capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și nevoile persoanelor îngrijite îi ajută pe asistenții medicali să răspundă în mod adecvat și sensibil la acestea.
  3. Abilitatea de a comunica clar și de a asculta cu atenție este crucială pentru o interacțiune eficientă cu pacienții, cu familiile lor, dar și cu colegii de echipă.
  4. Conștiinciozitatea și atenția la detalii sunt esențiale în asigurarea unei îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate pentru pacienți.
  5. Competențele și cunoștințele solide în domeniul medical le permit asistenților medicali români să îndeplinească eficient o gamă variată de sarcini.

Expertiza și dedicarea românilor în domeniul asistenței medicale sunt extrem de căutate și mai apreciate decât oricând în Germania. Prin contribuția lor, asistenții medicali români pot aduce îmbunătățiri semnificative în sistemul medical și pot influența pozitiv viețile oamenilor. Ei sunt și se simt cu adevărat esențiali la locul de muncă, sunt valorizați și susținuți în munca lor.

Top 10 motive pentru care asistenții medicali români doresc să-și înceapă cariera în  Germania

Multe dintre persoanele care lucrează în cadrul personalului medical român spun că sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați în calitate de infirmieri sau asistenți medicali în spitalele din România. Printre motivele principale ale acestor nemulțumiri se numără lipsa de respect la locul de muncă, umilințele din partea medicilor sau a superiorilor, absența unui spirit de colegialitate, indiferența față de problemele lor, salariile modeste (media salarială în rândul personalului medical român fiind de cca. 600 de euro NET/lună, majoritatea ofertelor mai avantajoase variind în jurul sumei de 4500 lei NET pe lună), și caracterul solicitant al muncii pe care o desfășoară.

Aceste condiții dificile îi determină pe mulți dintre acești profesioniști să caute alternative și să se orienteze către o carieră în domeniul medical din Germania.

Iată de ce:

  1. Pot beneficia de stabilitatea unui loc de muncă sigur.
  2. Pot dobândi competențele necesare pentru avansarea în carieră.
  3. Pot experimenta diversitate în activitatea lor zilnică.
  4. Pot simți o mândrie profundă pentru munca lor.
  5. Pot primi un salariu conform standardelor europene.
  6. Pot lucra într-un mediu unde colaborarea și munca în echipă sunt esențiale.
  7. Pot primi recunoaștere profesională rapidă, dobândindu-și calificările în domeniul asistenței medicale.
  8. Se pot conecta cu angajatori exclusiviști din Germania, care caută profesioniști calificați cum sunt asistenții medicali români.

Care sunt principalele preocupări ale asistenților medicali români înainte de a pleca să lucreze în Germania?

1. Care este principala lor reținere?

Sunt îngrijorați că le va fi greu să învețe limba germană la nivelul B2 în doar 4-5 luni pentru a beneficia de plecări rapide. Mulți consideră că este posibil să dureze până la un an pentru a învăța bine limba germană și a obține certificările necesare, deși există multe companii care organizează cursuri intensive de germană care promit o învățare rapidă.

2. De ce aleg Germania?

Mulți dintre cei care aleg să lucreze în Germania spun că în clinicile și instituțiile germane se bucură de apreciere, de recunoașterea muncii, respect, câștiguri mai mari, condiții de lucru și de viață mai bune, un nivel de trai mai ridicat etc.

3. Ce își doresc să obțină de la locul de muncă în Germania și la ce visează?

Majoritatea visează să aibă, atât pentru ei cât și pentru copii și familiile lor, posibilitatea de a locui într-o casă cu grădină și de a se integra într-o societate mai civilizată și mai sofisticată, să își permită să-și cumpere o casă proprie, o mașină și să își aducă și familiile cu ei în Germania.

4. De ce mulți dintre ei prefera cursurile de germană cu profesor?

Pentru că acestea le permit să progreseze mai rapid, astfel ei se orientează către cursuri intensive care să le aducă îmbunătățirea vocabularului și a pronunției într-un timp scurt.

5. De ce mulți dintre ei aleg cursurile online?

Deoarece le consideră mai comode, sunt mai economice din punct de vedere financiar (nu mai cheltuiesc bani pe transport), dar și din punctul de vedere al timpului (nu mai pierd timpul cu deplasările și pregătirile pentru a ajunge la curs).

6. Ce consideră că le lipsește?

Majoritatea consideră că le lipsește curajul, răbdarea și un suport susținut.

Care sunt cele mai importante cerințe pentru dezvoltarea unei cariere de succes ca personal medical în Germania?

Fără recunoașterea diplomei lor, cei mai mulți profesioniști din rândul personalului medical, încep prin a lucra în domeniul îngrijirii de seniori, sau ca infirmieri, în Germania. Pentru a-și atinge obiectivele profesionale, asistenții medicali români au nevoie să obțină recunoașterea profesională ca asistenți medicali în Germania.

Aceasta implică recunoașterea oficială și echivalarea diplomei de asistent medical generalist dobândite în România, de către autoritățile germane, și vă poate aduce numeroase beneficii:

1. Salariu mai atractiv: după obținerea recunoașterii salariul crește semnificativ, ajungând până la aproximativ 3500 de euro brut, în funcție de clasa de impozitare a fiecărei persoane, cu adăugarea sporurilor de noapte și de sărbători. Creșterea salarială poate fi destul de considerabilă, având în vedere că, în Germania, un asistent medical generalist câștigă între 1000 și 1200 de euro brut în plus pe lună față de un infirmier, aducându-și veniturile anuale la nivelul de aproximativ 12000 – 14000 de euro. Asistenții medicali care dețin calificări suplimentare, au mai mulți ani de experiență și cunosc bine limba germană pot câștiga venituri semnificativ mai mari. Promedica24 oferă oportunități de muncă în domeniul medical în Germania cu salarii pornind de la 3500 de euro net.

2. Contract pe perioadă nedeterminată: treceți de la contractele pe o perioadă limitată la contracte pe perioadă nedeterminată, oferindu-vă stabilitate financiară și posibilitatea de a accesa împrumuturi, credite și alte beneficii, în Germania.

3. Stabilitate și dezvoltare profesională: aveți acces la un sistem medical performant și la oportunități de dezvoltare profesională și personală, contribuind la îmbunătățirea traiului dumneavoastră și a respectului față de profesia dumneavoastră.

4. Activități medicale variate: asistenții medicali generaliști pot desfășura o gamă mai largă de activități medicale, cum ar fi administrarea de injecții, administrarea de medicamente sau tratarea rănilor.

5. Respect și integrare: veți fi egali și vă veți integra pe deplin printre colegii germani, căpătând totodată și un sentiment de apartenență și valoare în mediul profesional.

6. Perspectivă de dezvoltare profesională: având o recunoaștere profesională, asistenții medicali au acces la mai multe oportunități de carieră și la un nivel mai înalt de responsabilitate în sistemul medical german.

7. Împlinire: veți descoperi că nu există o meserie mai nobilă decât cea de asistent medical, unde veți fi recunoscuți și apreciați pe deplin pentru contribuția dumneavoastră în ajutorarea și sprijinirea celor aflați în suferință și nevoie.

În plus față de obținerea recunoașterii profesionale, cunoașterea limbii germane la nivel minim B2 este esențială. Limba germană este vitală pentru integrarea în sistemul medical german, având în vedere că Germania este una dintre cele mai puternice economii din lume și o destinație principală pentru profesioniștii din domeniul medical.

De asemenea, este important de menționat că limba germană este recunoscută și vorbită ca limbă oficială în alte țări, cum ar fi Austria, Elveția, Luxemburg și Liechtenstein, ceea ce extinde perspectiva de angajare a vorbitorilor de limba germană în aceste țări.

Multe clinici și instituții medicale oferă, de asemenea, bonusuri generoase celor care lucrează în domeniul medical și cunosc bine limba germană, ceea ce reprezintă încă un motiv pentru a acorda atenție îmbunătății competențelor lingvistice.

Un aspect pe care asistenții medicali îl au de obicei în vedere este faptul că multe firme nu oferă o estimare exactă a duratei procesului de recunoaștere profesională. Unele firme promit că pot facilita finalizarea acestuia în 4-5 luni, dar este esențial să fim conștienți că acest termen poate varia în funcție de diferiți factori.

Este important să ne amintim că uneori, în azilele de bătrâni, infirmierele pot fi implicate în activități la fel de solicitante ca și asistenții medicali, dar primesc salarii la nivel de infirmieră, având venituri mai mici și pierzând bani.

Concluzii:

Germania este  una dintre cele mai influente țări ale Uniunii Europene și o mare putere economică la nivel mondial. Din cauza îmbătrânirii populației, nevoia de îngrijire a crescut destul de mult, astfel clinicile și instituțiile medicale germane sunt în căutare de profesioniști care să ocupe cu succes locurile disponibile în rândul personalului medical.

Asistenții medicali și personalul medical român sunt foarte apreciați datorită pregătirii lor temeinice și a dedicării de care dau dovadă, fiind respectați și recompensați în mod adecvat de către angajatorii și colegii lor germani.

Dacă vă doriți o carieră în domeniul personalului medical, Germania poate fi o alegere câștigătoare pentru o carieră de succes și un trai mai bun.

Pentru a vă realiza visul și pentru a vă atinge obiectivele profesionale, procesul de recunoaștere a diplomelor profesionale este foarte important. Recunoașterea vă permite să avansați de la statutul de infirmier la cel de asistent medical, beneficiind astfel de venituri suplimentare, de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată și acces la credite, dar și de posibilitatea de a desfășura o gamă mai variată de activități medicale. Deși recunoașterea poate dura mai mult și poate implica costuri suplimentare, beneficiile pe termen lung, inclusiv creșterea veniturilor și stabilitatea financiară, fac ca procesul de recunoaștere să fie totuși un pas esențial pentru progresul în carieră și un trai mai bun în Germania.