1. Ingrijire batrani >
  2. Noutăți >
  3. Stima de sine și dependența la vârstnici

Stima de sine și dependența la vârstnici

13-07-2021 Sfaturi utile pentru îngrijitoare
 

Stima de sine reprezintă felul în care ne evaluăm pe noi înșine. Iar efectele acestei „evaluări”  se pot observa în încrederea pe care o avem în propria persoană, în relațiile pe care le stabilim cu cei din jurul nostru, în modul de socializare și în modul în care ne simțim. Persoanele care au o stimă de sine scăzută se pot simți lipsite de putere, incompetente și pot simți că nimic nu le iese bine. Acest lucru poate cauza depresia, o afecțiune des întâlnită la bătrâni care determină numeroase schimbări în comportamentul acestora. Studiile arată că la nivel global, populația vârstnică este în creștere continuă, date fiind creșterea speranței de viață și dezvoltarea științei și a tehnologiei. Așadar, stima de sine scăzută poate apărea din ce în ce mai des în rândul populației mondiale, iar fenomenul trebuie înțeles pentru a putea fi gestionat corect și pentru a nu genera complicații.

Îmbătrânirea vine cu numeroase dezavantaje, iar dependența vârstnicilor de un ajutor constant este unul dintre acestea. Gândul că este imobilizat, că nu mai poate face activitățile de altă dată ori are nevoie mereu de o altă persoană pentru a-și desfășura viața de zi cu zi, duce inevitabil la reducerea respectului față de propria persoană.

Îmbătrânirea este un proces complex care are o mulțime de efecte asupra stării de sănătate și de spirit a bătrânilor. De aceea, îngrijitoarele de bătrâni Promedica24 trebuie să se documenteze înainte de a pleca la locul de muncă în Germania, astfel încât să poată să se descurce în situația de a-i ridica moralul și stima de sine a vârstnicului.

Ajutorul oferit vârstnicilor pentru a-și recăpăta stima de sine și încrederea în ei înșiși are beneficii pentru fiecare dintre părți. Îngrijitoarea seniorului va avea de câștigat în urma susținerii acestuia în procesul de recâștigare al stimei de sine deoarece, atunci când seniorul e fericit, și problemele sunt mai puține și zilele la locul de muncă decurg mai bine și mai ușor.

Cauze ale stimei de sine scăzute

Odată ajuns la bătrânețe, respectul față sine se diminuează, din cauza diverselor schimbări survenite. Acestea țin, în mare parte, de dependența vârstnicului de o altă persoană și de faptul că nu mai poate face lucrurile pe care le făcea altă dată.

  • Vulnerabilitatea – bătrânii devin din ce în ce mai vulnerabili cu avansarea în vârstă și nu mai sunt capabili să facă multe dintre lucrurile pe care le făceau în trecut.
  • Pierderea independenței – Oricât de bună ar fi condiția vârstnicului, tot este nevoie de o persoană, care să se ocupe de acesta din când în când.  Acest lucru îl poate demoraliza pe senior și îi poate cauza scăderea nivelului respectului de sine. Este recomandat ca îngrijitoarea de bătrâni să se informeze dacă seniorul a fost o persoană mereu independentă înainte. În caz afirmativ, va trebui ca tranziția să se facă treptat și seniorul să nu fie însoțit la orice mișcare, în cazul în care condiția sa fizică sau psihică nu necesită acest lucru. În acest fel, el nu va avea impresia că nu mai este important și că nu poate face nimic fără ajutor și stima de sine va fi mai mare.
  • Deteriorarea aspectului fizic – stima de sine nu se referă doar la abilitățile fizice, ci și la aspectul fizic. Condiția fizică poate îngreuna menținerea unui aspect fizic plăcut, atât la femei, cât și la bărbați. Promedica24 recomandă îngrijitoarelor de seniori să acorde o atenție deosebită îngrijirii personale a vârstnicului, astfel încât să îl bucure și să ajute la menținerea respectului de sine.
  • Diversele afecțiuni – fiind sursa vulnerabilității și pierderii independenței, afecțiunile specifice vârstei a treia reprezintă și ele o cauză a stimei de sine scăzute. Oasele fragile, problemele cu vederea și multe alte afecțiuni pot afecta drastic respectul de sine al vârstnicului.
  • Pierderea celor dragi – bătrânețea aduce cu sine și evenimente nedorite. Pierderea persoanelor dragi este unul dintre acestea. Pierderea partenerului sau a prietenilor îi poate cauza seniorului o durere puternică, care să îl determine să uite de propria persoană, de îngrijirea personală, acest lucru ducând la pierderea stimei de sine.

 

Metode de a crește stima de sine a vârstnicilor

Conform percepțiilor seniorilor, ei încetează să se mai considere folositori pentru oricine și în orice fel, iar acest lucru sporește senzația de lipsă de valoare. Stâlpii lor de exsitență  și ideile vieții în general încep să dispară. Ei pornesc de la a fi eroii propriilor copii și ajung la a fi dependenți de aceștia, un lucru greu de acceptat și la care le este foarte greu să se adapteze. Lucruri simple, precum mersul pe jos, ori spălatul pe dinți devin o adevărată încercare în fiecare zi. Așa cum este menținoat mai sus, pierderile sunt întotdeauna dureroase, fie că este vorba de pierderea unei persoane, ori de pierderea mobilității, a vederii, a auzului etc. Aceste pierderi sunt periculoase pentru sănătatea mintală a vârstnicilor, întrucât pot cauza depresie și anxietate, împiedicându-i pe seniori să se bucura de viață și ducând la pierderea stimei de sine. De aceea, este recomandat ca îngrijitoarea de bătrâni să observe dacă seniorul își pierde încrederea persoană sau e apatic și să încerce să redreseze situația, bineînțeles cu ajutorul și acordul familiei acestuia.

Suportul emoțional

Pentru vârstnici este foarte important suportul emoțional, să știe că cineva îi înțelege și le este alături. Sfaturile Pormedica24 pentru îngrijitoarele de bătrâni în Germania sunt să le arate vârstnicilor înțelegere, încredere și răbdare. Un comportament calm și înțelegător vă va aduce numeroase satisfacții, deoarece familia vârstnicului și acesta vor fi mulțumiți de serviciile acordate, iar împlinirea emoțională este și ea pe măsură, știind că ați ajutat un senior să își recâștige stima de sine.

Relațiile sociale

O altă terapie eficientă în recâștigarea stimei de sine este conectarea cu vechii prieteni.  Indiferent de vârstă, cu toții avem nevoie să menținem legătura cu prietenii și cu cei apropiați nouă. Studiile arată că vârstnicii care au parte de susținerea familiei și a prietenilor au o stimă de sine mult mai mare. Îngrijitoarea poate sugera familiei, în cazul în care condiția fizică a seniorului îi permite, să îl însoțească pe vârstnic la diverse întâlniri cu prietenii acestuia. Păstrarea conexiunilor sociale și depănarea amintirilor sunt esențiale pentru fericirea vârstnicilor.

Implicarea în activitățile zilnice

Pierderea independenței la vârstnici este una dintre principalele cauze ale scăderii stimei de sine. Așadar, implicarea lor în activitățile zilnice le poate da impresia că nu sunt dependenți de o anumită persoană și poate fi un impuls pentru creșterea stimei de sine. Îngrijitoarele pot cere permisiunea familiei să îl implice pe senior în activitățile de pregătire a mesei, ori la cumpărături sau în diverse alte activități casnice.

Înlăturarea percepțiilor eronate

Societatea este plină de stereotipuri, iar imaginile și mesajele negative legate de procesul de îmbătrânire „inundă” tot mai des mediul. În conversațiile cu seniorul, îngrijitoarea îi poate arăta părțile pozitive ale procesului de îmbătrânire, precum timpul liber și relaxarea, posibilitatea de a se ocupa de propriile hobby-uri și plăceri etc. Este recomandat ca aceasta să îi arate că el valorează în societate și că este respectat pentru tot ceea ce a fost și ceea ce este. Dacă seniorul este conștient de limitările și afecțiunile de care suferă, îngrijitoarea îi poate aminti că nu este nimic anormal să îți slăbească auzul sau vederea și că nu trebuie să se simtă rușinat de niciuna din problemele sale.

Menținerea la actualitate

Este foarte important ca vârstnicul să fie la curent cu ceea ce se petrece în jurul său. De aceea, îngrijitoarea îi poate citi știri ori noutăți din domeniul său de interes. Îngrijitoarea poate urmări împreună cu acesta buletinul informativ și poate dezbate problemele actuale, însă trebuie evitate discuțiile în contradictoriu.

Cereți-le sfaturile

Bătrânii sunt plini de experiențe, înțelepciune și sfaturi. Iar atunci când li se cere părerea în legătură cu diverse probleme și ei pot oferi sfaturi prețioase, se simt importanți și implicați. Astfel, stima lor de sine va crește și rezultatele vor fi unele pozitive. Recomandăm îngrijitoarelor de bătrâni să discute cu aceștia și uneori, chiar și pentru lucruri mici să le ceară părerea, așa încât aceștia să simtă că sunt de ajutor, crescându-le astfel respectul față de propria persoană.

Forța și echilibrul

Este bine cunoscut faptul că la vârsta a treia, persoanele își pierd ușor forța și echilibrul, iar acest lucru le poate cauza pierderea încrederii de sine. Dacă vârstnicul este încă într-o formă bună, Promedica24 recomandă îngrijitoarelor să iasă la plimbări cu vârstnicii și chiar să îi ajute în practicarea unor exerciții de stabilitate, cu acordul familiei și al medicului acestuia.

Promedica24 recomandă îngrijitoarelor de bătrâni în Germania să urmărească comportamentul vârstnicilor și să încerce să descopere dacă există semnale de pierderea stimei de sine. O stimă de sine scăzută se manifestă prin tristețe, pierderea interesului legat de pasiuni și hobby-uri, lipsa îngrijirii personale, închiderea în sine și lipsa dorinței de socializare, gânduri suicidale etc. Alte simptome pot fi rememorarea în mod repetat a unor momente din trecut sau încercarea continuă de a face lucruri pe care nu mai sunt capabili să le facă. Metodele de susținere a vârstnicilor în recăpătarea stimei de sine sunt numeroase, iar ca îngrijitoare de bătrâni în Germania, Promedica24 vă recomandă să vă documentați, astfel încât să puteți oferi suport moral seniorilor.

 

Muncă legală și sigură în Germania în domeniul îngrijirii vârstnicilor

  • Salarii și bonusuri atractive
  • Transport, cazare și masă gratuite
  • Asigurarea completă a călătoriei
  • Asigurare privată de sănătate
  • Asistență 24/24
  • Cursuri gratuite de limba germană
Aplică acum! »

Lasă datele tale, te vom suna!

Fields with * are required
Exemplu GER: 15 xxx.xxx.xxx

Vă informăm cu privire la posibilitatea de retragere a consimțământului în orice moment mai multe+ trimițând un e-mail la: datepersonale@promedica24.ro sau prin telefon la numărul: +40316302347, sau în scris la adresa: Aleje Jerozolimskie 94, 00-807 Varșovia, Polonia sau personal. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării, care a fost făcută pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.-ascunde

Administratorul datelor dvs. personale este Promedica Care Sp. z o.o. cu sediul la Varșovia (00-807) Al. Jerozolimskie 94, Polonia. Mai multe

Ofertele de locuri de muncă prezentate

Loc de muncă ca Îngrijitor persoane vârstnice, Bonn

Data plecării: 2021-11-30

Perioada de ședere: 1 lună

Localizare: Bonn, Germania

Cunoașterea limbii străine: Medie

Detalii

Loc de muncă ca Îngrijitor persoane vârstnice, Manheim

Data plecării: 2021-11-30

Perioada de ședere: 2 luni

Localizare: Manheim, Germania

Cunoașterea limbii străine: Foarte bună

Detalii

Urgent! Ingrijire batrani Germania, Duisburg

Data plecării: 2021-11-29

Perioada de ședere: 6 săptămâni

Localizare: Duisburg, Germania

Cunoașterea limbii străine: De bază

Detalii